Lumea muzicală din România este în doliu. Celebrul artist Gabriel Cotabiță s-a stins din viață, după ce a suferit un puternic accident vascular cerebral. Avea 69 de ani.
Anunțul a fost făcut de unul dintre cei mai buni și vechi prieteni ai lui: Ionel Tudor
„Ai plecat, Gabi, și ai lăsat muzică pop românească fără una dintre cele mai mari și mai personale voci! Am fost nu doar colaboratori ci și prieteni din tinerețe! Am lansat împreună piese care au bucurat generații de ascultători (Noapte albastră, Te rog, domnișoară, nu pleca, Și va mai trece-o noapte, Viață e un cazino, Să nu ne spunem adio, Poate că da, poate că nu etc)! Am lansat împreună cu Joey de Alvaré primul CD din România! Am făcut lucruri frumoase împreună, lucruri care nu se pot uită! Am împărțit multe momente ale vieții și carierei noastre împreună!…Te vom păstra mereu în inimile noastre! Dumnezeu să te odihnească în pace și lumina!”, a anunțat compozitorul Ionel Tudor.
Gabriel Cotabiţă, care s-a născut pe 1 noiembrie 1955, la Craiova, a fost cântăreţ de muzică uşoară şi pop-rock, prezentator, producător muzical şi de televiziune. De asemenea, a fost solistul formaţiei VH2 şi a fost membru al cunoscutului grup rock Holograf, în anii 1980. Împreună cu Holograf a lansat, în anul 1984, albumul „Holograf 1”.
De-a lungul carierei, Cotabiţă a lansat mai multe albume, printre care „Formaţii rock 5” (cu formaţia Redivivus, album colectiv), „Holograf 1” (cu formaţia Holograf), „Noapte albastră”, „Noi rămânem oameni”, „Prima iubire şi ultima”, „În fiecare zi mi-e dor de tine” (cu Marina Florea), „Prizoner”, „Viaţa e un cazino”, „Greatest Hits” (cu formaţia VH2), „Dacă n-ai iubi” (cu formaţia VH2), „Fărâme de tandreţe”, „2” (cu formaţia VH2) şi „25 de ani de nopţi albastre – Best of Gabriel Cotabiţă”.









