Pentru România

Cine l-a protejat pe Traian Băsescu ani de zile. Ancheta CNSAS despre colaborarea fostului preşedinte cu Securitatea, încheiată

S-a aflat cine l-a protejat pe Traian Băsescu să nu se afle că a colaborat cu fosta Securitate! Informațiile au apărut acum și au fost furnizate în mod oficial chiar de Consiliul Național pentru Studierea Activității Securității, care se dovedește că este o instituție politică aflată la ordinul puterii. CNSAS a făcut o investigație internă în urma căreia s-a aflat numele persoanei care a ținut departe de ochii tuturor informațiile evidente care arătau că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea.

S-a aflat cine l-a protejat pe Traian Băsescu ani de zile
Așadar, s-a aflat cine l-a protejat pe Traian Băsescu și cine l-a ajutat astfel să devină președintele României. Persoana respectivă a avut acces la dosarul lui Traian Băsescu, însă a ținut la sertar informațiile încă din anul 2006! În baza acestor informații Traian Băsescu a fost declarat oficial fost colaborator al Securității, însă în anul 2022. Dar cine este această persoană? Ei bine, CNSAS a spus acum totul.

CNSAS a confirmat pentru ActineNews faptul că fosta șefă a Direcției Investigații din CNSAS, Germina Nagâț, ar fi avut cunoștință încă din 2006 despre documentele care au stat acum la baza deciziei justiției că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității. Fosta șefă a Direcției Investigații a CNSAS ocupă acum funcția de membră a Colegiului din partea USR, iar dacă se dovedește că este responsabilă, aceasta poate fi destituită din funcție, însă acțiunea sa ar putea avea urmări penale.

Declarat colaborator al Securității de-abia în anul 2022
Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a decis de-abia în luna martie 2022 că nu admite recursul fostului președinte Traian Băsescu la decizia prin care a fost declarat colaborator al Securității ca poliție politică. Hotărârea este definitivă.

„Admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu. Respinge, ca fiind inadmisibil, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian, împotriva Sentinţei civile nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind nefondat, recursul declarat de recurentul Ene Nicanor George, prin mandatar Ene Dragoş Marian împotriva Încheierii de amânare a pronunţării, din data de 05 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Respinge, ca fiind inadmisibilă excepţia de nelegalitate invocată de recurentul-pârât Băsescu Traian.

Respinge, ca fiind nefondat, recursul, astfel cum a fost precizat la data de 5 noiembrie 2021, declarat de recurentul – pârât Băsescu Traian împotriva Sentinţei nr. 471 din 20 septembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul Ciuvică Mugur-Cristian, în interesul intimatului-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 martie 2022”, potrivit Minutei ședinței ÎCCJ.

Traian Băsescu nu știa că i-a fost atribuit numele conspirativ „Petrov”
În timpul procesului de la Curtea de Apel Bucureşti, Traian Băsescu a continuat să nege că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi.

„Avem puncte de vedere total diferite, eu şi CNSAS. Ne va împăca un al treilea, judecătorul”, a spus la momentul respectiv Traian Băsescu.

Fostul președinte a spus în fața judecătorilor că nu a știut că i s-ar fi atribuit un nume conspirativ, respectiv Petrov, subliniind că rapoartele sale sunt semnate „căpitan Traian Băsescu”.

„Nu am ştiut că mi s-a dat un nume conspirativ. Nu am semnat un angajament în care să-mi fie introdus şi un nume conspirativ. (…) Nu am ştiut că Contrainformaţiile Militare sunt Securitatea. Am crezut că e un serviciu al Ministerului Apărării Naţionale”, a spus acesta.

„Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”
Acesta a precizat că studenţii de la Secţia civilă a Institutului de Marină nu aveau interdicţia de a lua legătura cu cetăţeni străini, de a avea relaţii cu aceştia în afara cadrului profesional. Acesta a amintit că vara, ca studenţi, mergeau la Mamaia, unde se întâlneau cu tineri din Cehoslovacia.

„Navele româneşti operau în toate porturile lumii şi la Secţia comercială studenţii erau familiarizaţi şi pregătiţi pentru contacte cu străini. (…) Niciodată nu am considerat că acele relaţii ale noastre cu studenţii cehi puteau fi condamnate. Nu ne ascundeam, pentru că nimeni nu ne interzicea”, a mai spus Băsescu.

Mugur Ciuvică, contestatar al lui Traian Băsescu, a spus la Antena 3 că ceea ce a făcut Germina Nagâț „este foarte grav pentru că a permis cel puțin al doilea mandat al lui Băsescu și continuarea minciunii”. Ciuvică speră ca aceasta va fi anchetată și va răspunde penal pentru ceea ce a făcut.

sursa: impact.ro