Un om bogat, obișnuit să vadă lumea prin lentilele confortului și ale belșugului, s-a gândit că fiul său ar avea nevoie de o lecție importantă despre viață. „Trebuie să învețe ce înseamnă să fii sărac,” și-a spus el. Așa că, într-o dimineață însorită de vară, l-a dus pe băiat într-un sat izolat, unde locuia o familie săracă, dar respectată în comunitate.
Au rămas acolo trei zile. Au dormit pe saltele de paie, au mâncat ce aveau gospodarii – legume proaspăt culese, lapte de la vaca din curte și pâine coaptă în cuptorul din spatele casei. Tatăl observa totul cu ochiul critic al unui om obișnuit cu luxul: pereții casei crăpați, lipsa apei curente și hainele simple ale copiilor din familie.
În ultima zi, în drum spre casă, tatăl a decis să-și testeze fiul.
– Ei bine, fiule, ce ai învățat din această excursie?
Băiatul a zâmbit, cu ochii strălucind de entuziasm.
– Tată, a fost minunat!
– Minunat?! – a întrebat tatăl, uimit. – Spune-mi, ce ai văzut atât de special?
– Păi, am văzut că noi avem un câine, dar ei au patru. Noi avem o piscină în curte, dar ei au râul care curge chiar pe lângă casă. Noi cumpărăm legume din magazin, dar ei le culeg direct din grădină. Și noaptea, când noi aprindem lumina, ei au stelele.
Tatăl a tăcut, uimit de răspuns.
Băiatul a continuat:
– Și, tată, mai e ceva. Noi avem garduri mari ca să ne protejeze, dar ei au prieteni peste tot.
Omul bogat nu a mai spus nimic. Tăcerea sa vorbea mai mult decât ar fi putut orice cuvânt. Pentru prima oară, își dădea seama că fiul său învățase o lecție valoroasă – dar nu cea pe care el o planificase.
Morală: Nu bogățiile materiale definesc adevărata bogăție a vieții, ci felul în care ne raportăm la ceea ce avem și la cei din jur.
