Ce inseamna asta?
Apartenența la un spațiu fără controale la frontierele interne înseamnă că țările:
- nu efectuează verificări la frontierele lor interne, cu excepția cazurilor unor amenințări specifice
- efectuează controale armonizate la frontierele lor externe, pe baza unor criterii clar definite.
„Aderarea unei țări la spațiul Schengen are că efect ridicarea controalelor între frontierele interne dintre statele membre Schengen, care aplică în întregime acquis-ul Schengen, fiind creată o singură frontieră externă, unde controalele se desfășoară conform unui set de reguli clare în materie de vize, migrație, azil, precum și măsuri referitoare la cooperarea polițienească, judiciară sau vamală. Ulterior acestei decizii, trecerea frontierei interne Schengen se poate realiza fără restricții, putând fi asemănată cu o călătorie în interiorul țării. Cu toate acestea, dreptul statelor membre de a impune necesitatea deținerii unui document de identitate valabil nu este afectat”, precizează reprezentanții Poliției de Frontieră.
În fiecare zi, aproximativ 3,5 milioane de persoane trec frontierele interne pentru a munci sau a studia sau pentru a-și vizita familia și prietenii, iar aproape 1,7 milioane de persoane locuiesc într-o țară Schengen și lucrează în alta.










