Pentru România

Călin Georgescu: „Am fost acuzat că vreau să scot România din NATO și UE. Fals.”

Candidatul independent, Călin Georgescu, a declarat marți, într-o conferință de presă, că dorește renegocierea relațiilor cu Uniunea Europeană și NATO, astfel încât acestea să fie în beneficiul poporului român, respingând totodată acuzațiile privind presupusa sa intenție de a scoate România din aceste organizații.

„Sunt acuzat că aș dori să scot România din NATO și Uniunea Europeană. Este complet fals! Nu am afirmat niciodată așa ceva. Ceea ce am spus este că îmi doresc negocieri care să prioritizeze interesul național. Nu putem accepta orice condiții; totul trebuie să fie negociat în favoarea poporului român, indiferent de organizația din care facem parte”, a subliniat acesta.

„Ieri am văzut cum președintele comitetului militar al NATO, amiralul olandez Rob Bauer a cerut tuturor oamenilor de afaceri din țările NATO să se pregătească de un scenariu de război să-și aranjeze toate liniile de producție în acest mod. Cum poate să facă acest lucru dacă nu discută cu țările membre? Este o rușine și o jignire aduse tuturor țărilor membre”, a declarat Georgescu.

Conform Reuters, un oficial militar a îndemnat luni oamenii de afaceri să se pregătească pentru un posibil scenariu de război, ajustându-și liniile de producție și distribuție pentru a reduce vulnerabilitatea față de presiunile unor state precum Rusia și China. Amiralul a subliniat că această adaptare reprezintă „o componentă esențială a descurajării” unui conflict militar.

Pornind de la declarațiile amiralului și de la măsurile luate de armata germană pentru a face față unor eventuale situații de criză, Călin Georgescu a lansat noi afirmații nefondate, acuzând-o pe Elena Lasconi că ar avea intenția de a implica România în războiul din Ucraina.

„Am văzut ieri cum doamna Lasconi a făcut o declarație de război. Nu împotriva mea, ci împotriva întregii țări. Germania a anunțat că se pregătește pentru un conflict militar, iar doamna Lasconi, ca reprezentantă a partidelor subordonate, a declarat același lucru, afirmând că va respecta orice solicitare venită de la NATO și UE. Cum poți să respecți totul? Este clar că prin intermediul doamnei Lasconi, poporului român i se cere să intre în războiul din Ucraina”, a spus Georgescu, fără a prezenta dovezi care să susțină afirmațiile sale.

„Războiul din Ucraina trebuie să înceteze de urgență. Strategia mea este una a păcii, nu a conflictului. Doar pace, fără război”, a adăugat candidatul independent.