Vremea se schimbă radical în toată țara. Meteorologii anunță că în unele zone se vor semnala condiții de lapoviță și ninsoare. Potrivit ANM, vremea se răcește în mai multe zone din țară, cerul va fi variabil cu înnorări și ploi în zona Carpaților Orientali și Meridionali.
Prognoza meteo pentru perioada următoare
Potrivit specialiștilor de la ANM, în cea mai mare parte a Moldovei, dar și în Transilvania, vremea se va schimba radical și vor fi semnalate ploi. Totodată vor fi semnalate posibile precipitații de lapoviță și ninsoare la altitudini foarte mari.
Vântul va sufla slab și moderat, iar temperatura maximă va fi între 13 și 21 de grade Celsius. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4-13 grade Celsius.
Prognoza meteo pentru București. Potrivit ANM, în Capitală cerul va fi temporar noros, însă posibilitatea de ploi va fi destul de redusă. Vântul va sufla slab și moderat, temperatura maximă va fi cuprinsă între 19-21 grade Celsius, iar cea minimă va fi de 8 grade Celsius.
Meteorologii au emis prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Astfel, în perioada 12 – 15 octombrie vor fi maxime termice de 18…19 grade, iar încălzirea estimată ulterior va însemna o medie regională în general de 22…23 de grade, valori ce vor caracteriza o vreme caldă.
Temperaturile minime vor fi în medie de 8…11 grade. Local și temporar se vor semnala ploi slabe în perioada 11 – 15 octombrie. În restul intervalului probabilitatea pentru ploi va fi redusă.
Vremea la munte
Potrivit prognozei, la munte vremea va fi normală din punct de vedere termic în prima săptămână, cu o medie a maximelor de 8…10 grade, apoi se va încălzi în toată zona, urmând să ajungă la maxime de 14 grade Celsius. Temperaturile minime vor avea aproximativ aceeași evoluție, respectiv o medie a acestora mai scăzută în prima săptămână la valori de 2…4 grade, urmată de o creștere, spre 6…7 grade în a doua săptămână.
Local și temporar va ploua în perioada 12 = 14 octombrie. În restul intervalului, doar pe arii restrânse vor mai fi posibile ploi slabe, cel mai probabil spre finalul acestuia.